Sursa: www.empirehusi.ro
vineri, 3 octombrie 2008
joi, 2 octombrie 2008
Descoperire arheologicã la Cretesti
DESCOPERIRE În situl arheologic din marginea comunei Cretesti, ieri, specialistii în arheologie au descoperit al saptesprezecelea schelet din necropola existentã în aceastã zonã si identificatã încã din 2002. Se bãnuie cã scheletul are o vechime de peste 3000 de ani, iar epoca în care a fost îngropat este cea a bronzului, dupã cum a relatat profesorul de istorie Vicu Merlan.
Sãpãturile din situl arheologic de la Cretesti au dat roade! Ieri, un schelet despre care se spune cã ar fi vechi de aproape 3000 de ani si ar apartine unei mari cãpetenii de trib sau unui preot, a reprezentat descoperirea zilei. Cel care coordoneazã întreaga activitate în sit este profesorul de istorie Vicu Merlan, cunoscut opiniei publice drept autor al tezei potrivit cãreia, în zona comunei Oltenesti, ar exista o serie întreagã de «vulcãnei noriosi». Profesorul Merlan a sustinut cã scheletul descoperit este unul cu atât mai important, cu cât asupra sa a fost gãsit un pandantif special, purtat, conform datelor istorice, numai de cãpeteniile tribale sau de preoti. Sigur pe sine, Vicu Merlan a dat detalii necesare: «Eu cred cã vechimea acestui schelet este de peste 3000 de ani, însã acest lucru, mult mai în detaliu, va fi stabilit de specialisti. Conform modului în care a fost îngropat, cred cã apartine epocii bronzului. Este al saptesprezecelea schelet pe care îl descoperirm prin sãpãturi în sit, iar asta ne întãreste convingerea cã avem de-a face cu o necropolã. Primele descoperiri le-am fãcut în 2002, iar de atunci, an de an, noi organizãm sãpãturi», a declarat profesorul Vicu Merlan.
Descoperirea de la Cretesti, necesarã stabilirii obârsiilor!
SEMNIFICATIE Descoperirea acestor schelete, despre vechimea cãrora se crede cã poate varia între 3000 si 5000 de ani, dupã cum sustine profesorul Merlan, este importantã pentru a stabili vechimea vestigiilor care apartin populatiei zonei. «Este foarte importantã descoperirea asta, deoarece astfel se va stabili mult mai bine istoria adevãratã a loclului. Oamenii din Cretesti, dar si din toatã zona, se pot mândri cã apartin unei civilizatii cu o asemenea vechime, pe care, eu, personal, o apreciez la aproape 5000 de ani», a precizat Vicu Merlan. Acesta a mai spus cã a initiat sãpãturile în situl arheologic de la Cretesti, motivat de faptul cã e interesat de istoria locurilor, fiind si profesor în aceastã comuna.
miercuri, 1 octombrie 2008
Politistii huseni, în cãutarea chiulangiilor
ACTIUNE De câteva zile, politistii huseni au luat cu asalt barurile din preajma tuturor scolilor municipiului Husi, trecând la verificãri aprige si în rândul tinerilor gãsiti în parcul „Alexandru Ioan Cuza“. Actiunea acestora este pusã în seama unui program special de combatere a absenteismului în rândul elevilor.
SURPRINSI „Am întârziar la orã“, „am fost la medic, pentru cã mã durea capul” sau “am uitat sã-mi scriu tema” sunt doar câteva dintre motivatiile pe care politistii aflati în actiune în aceastã sãptãmânã le-au auzit de la elevii „rãtãciti“ prin baruri sau prin parc, în timpul orelor. Ieri, politistii de proximitate au fost prezenti în parcul „Cuza“, unde au gãsit elevi care „uitaserã“ sã ajungã la ore, dupã momentul de relaxare din spatiul verde al zonei. „Pur si simplu, dupã ce i-am identificat, si am vãzut cã apartineau de la ambele licee, Cuza Vodã si Colegiu Dimitrie Cantemir, am spus cã trebuie sã iau legãtura si cu conducerea scolii. Mi-au spus motivatii copilãresti, pe care eu nu le-am crezut. Toti cei patru elevi erau de clasa a XII-a. Am vorbit cu profesorii lor si le-am pus în vedere sã aibã mai multã grijã la prezenta lor la ore”, a precizat agentul sef Marin Gabriel. Acesta a mai spus cã, pe lângã Compartimentul Politiei de Proximitate, mai efectueazã actiuni în acelasi scop (combaterea absenteismului în rândul elevilor) si Compartimentul Sigurantã Publicã si Patrulare.
Husul, un oras cu oameni cuminti!
LAUDE “Împreunã cu ceilalti colegi de la ordine Publicã am initiat aceaste actiuni, dupã o recomandare de la nivelul Ministerului, care a fost respectatã în marea majoritate a oraselor. În fiecare din punctele de alimentatie publicã din zona scolilor am organziat descinderi, dar am observat cã, cel putin în orasul nostru, nu sunt foarte multe cazuri de elevi problemã. Fiecare scoalã îsi are un numãr de copii cu anumite carente în educatie, dar ne putem bucura de faptul cã Husul este un oras cu tineri linistiti. Eu i-am întâlnit în parc, în pauzã, pe liceenii nostri si sã stiti cã m-au ascultat când le-am vorbit despre delicventa juvenilã. Husul, pot sã spun din experintã, este un oras cu oameni cuminti si civilizati, în marea lor majoritate“, a mai spus agentul sef Marin.
Sursa: Adevarul de Vaslui
Consilierii locali din Husi vor avea de-a face cu Elodia
CA SÃ VEZI! Consilierii municipali ai Husului vor avea de-a face în urmãtoarele zile cu... Elodia! Mai exact, cu romanul purtând titlul celebrei avocate dispãrute, si asta datoritã faptului cã autoarea manuscrisului dedicat eroinei în cauzã, o huseancã în vârstã de 48 de ani, le solicitã public alesilor sustinerea financiarã pentru tipãrirea creatiei. Autoarea Mihaela Bãlãuntescu sperã ca administratorii urbei sã fie receptivi la propunerea sa, considerând ea cã facilitarea unei aparitii publicistice de un asemenea interes media ar dovedi cã alesii sunt primii interesati de sprijinirea... oamenilor de culturã.
CERERE Dacã executivul local va lua în serios solicitarea Mihaelei Bãlãuntescu de a-i sustine financiar aparitia romanului, „Elodia“ va pãtrunde si în Consiliul Local Husi, unde se va discuta oportunitatea finantãrii acestei cãrti. Alesii „orasului dintre vii“ vor avea si ei prilejul sã îsi spunã opiniile vis a vis de un subiect atât de comentat în ultimul an. Autoarea manuscrisului realizat pe tema celei mai mediatizate disparitii din România, crede cã cerinta sa nu-i va lãsa indiferenti pe alesi. „Eu stiu cã ei au datoria de a sustine aparitiile de carte. Si Elodia este un subiect pe care îl cunosc toti, nu vãd de ce nu ar aprecia cã cineva din husi a sris o carte pe maginea acestui caz. Am înteles cã existã o comisie de culturã în Consiliul Local, care mã poate ajuta. E pãcat sã nu fie publicat acest roman“, a spus Mihaela Bãlãuntescu. Deocamdatã, scriitoarea nu stie de câti bani are nevoie, dar dupã ce se va documenta temeinic, le va duce alesilor si o listã de cheltuieli. „Nu cred cã ar putea costa foarte mult. Am auzit diverse sume, dar dupã ce mã interesez exact, le spun domnilor consilieri si cât costã”, a precizat ea.
Mai are încã un roman si o multime de poezii!
CREATIVÃ Dacã îi va reusi debutul în lumea literaturii cu romanul “Elodia”, Mihaela Bãlãuntescu sustine cã va scoate la ivealã si alte creatii pe care le-a fãcut pânã la vârsta de 48 de ani, dar pe care le-a tinut în sertar. „Mai am un roman scris. Se numeste „Printre lacrimi“. E frumos. Mai am si poezii. Le voi publica si pe ele, dacã îmi reuseste publicarea „Elodiei““. Optimismul în ceea ce priveste reusita unui asemenea debut, i-a fost dat, spune autoarea, de cãtre ecourile pozitive primite în acest sens, imediat dupã ce a apãrut în presã cã ea a scris romanul. „Am apãrut în ziarul judetului cu romanul meu si m-au sunat, dupã aceea, o multime de persoane, de la ziare centrale. Erau foarte interesati. De aceea cred cã ar fi pãcat sã nu îl publicãm, dacã tot e atâta interes în jurul problemei“, s-a exprimat Mihaela Bãlãuntescu.
Sursa: Adevarul de Vaslui
Concesionãri pe sprânceanã la Husi
Etichete: concesionari, Consiliul Local Husi, Ioan Ciupilan
ADUNARE În sedinta de ieri a Consiliului Local Husi, edilii au rezolvat problema „duiumului“ de concesionãri prezente pe ordinea de zi într-un stil propriu: pe unele le-a respins, în temeiul promisiunii „nu mai concesionãm nicio palmã de teren din proprietatea CL“, însã pe altele le-a admis, din ratiuni „cetãtenesti“. În rest, sedina a mers snur: s-a supus dezbaterii, s-a votat în unanimitate, s-a comentat putin si s-au încheiat lucãrile. Ca un element propriu actualului mandat, de la marea majoritate a sedintelor CL lipseste savurosul punct „diverse“.
AU DAT SI.. N-AU DAT! Edilii huseni, întruniti ieri, în cadrul sedintei ordinare din luna octombrie, nu au avut foarte mult de lucru, dupã cum a fost conceputã ordinea de zi. Vânzarea de apartament cãtre actualul chirias, 7 proiecte cu concesionãri si solicitãri de vânzarea unor terenuri, precum si o nouã modificare a statului de functii al Serviciului de Salubritate. Evident, concesionãrile au reprezentat momentul cel mai interesant al lucrãrilor. La primul punct în care se dorea o cumpãrarea de teren prin licitatie publicã, viceprimarul Nicu Ciupilan a prins glas si s-a opus cu o vehementã necunoscutã pânã acum: „La acest proiect de hotãrâre noi, comisia, nu dãm aviz de speicialitate. Am spus clar cã nu mai facem concesionãri si alte vânzãri, care nu suhnjt în avantajul municipalitãtii“, a spus viceprimarul. Iar colegii conslieri, l-au aprobat. Nu a durat mult pânã când a venit la rând o altã concesionare, iar acelasi viceprimar a dat aviz favorabil, la fel de vehement. Pentru a explica ratiunea ultimei decizii, i-a sãrit în ajutor doamnei Georgeta Giosu. “Da, eu spun cã este foarte bine sã dãm acestei societãti un spatiu de parcare. Aceastã societate este una importantã în Husi si are nevoie de un spatiu de parcare. A creat locuri de muncã la oameni. Da, are dreptate comisia sã dea aviz favorabil“. Zis si fãcut si s-a votat în unanimitate.
Preotul Vâjianu vrea ca o sportivã olimpicã sã fie cetãtean de onoare a Husului!
RECUNOSCÃTORI Discutiile consilierilor huseni au ajuns si la un subiect mai sensibil, acela de a premia o elevã a unui liceu sportiv din Brasov, Cristina Grigoras, cunoscutã husenilor pentru faptul cã a aluat tiltul olimpic la Beijing, la canotaj. Cristina va primi, la propunerea primarului Ioan Ciupilan, o sumã de bani si un moment special, închinat ei, în cadrul Toamnei Culturale Husene, drept recunostintã pentru performantele sale. „Este un copil de exceptie. Am propus ca din banii alocati Toamnei Culturale Husene, o parte sã îi fie acordati ei, tocmai pentru ca sã o încurajãm si sã îi arãtãm cã ne pasã de performantele ei“, a spus Ioan Ciupilan. Preotul Alexandru Vâjianu a plusat si a venit cu o propunere si mai si... “Eu spun sã o facem cetãtean de onoare. Nu e putin lucru ca o huseancã de-a noastrã sã ia un titlu olimpic la o Olimpiadã”, a cerut preotul. Propunerea a rãmas însã în stadiul de analizã.
Sursa: Adevarul de Vaslui


