Povestea unui „cinema“

NOSTALGII Chiar si acum, dupã ani întregi de când pe pânza albã a cinematografului “Dacia“ a rulat poate ultimul film, nu este husean care sã nu îsi aminteascã cu nostalgie de “bãtrânul cinema“, locul în care mii de oameni au râs, au plâns si au trãit momente emotionate din viata lor.

Fie ca era vorba despre pasiunea pentru filmele indiene sau românesti, fie cã însemna doar pretextul pentru întâlniri romantice între tineri, cinematograful “Dacia“ vuia de lume, la fiecare spectacol. S-au dus acele timpuri, iar astãzi, din clãdirea centralã între peretii cãruia aproape cã nu este husean care sã nu fi “ascuns“ mãcar o amintire frumoasã, a mai rãmas doar vechiul nume “Cinematograful Dacia“. Oficialitãtile spun astãzi cã el nu mai apartine municipalitãtii, iar sansele ca acolo husenii sã mai revadã filme pe marele ecran sunt, din pãcate, aproape nule!

PARADOX Când regizori români, precum Cristian Mungiu sau Corneliu Porumboiu, au reschis prin talent si muncã drumurile filmului românesc spre lumea largã, în cele mai multe orase din România, cinematografele continuã sã rãmânã goale si pãrãginite, de ca si cum acolo nu se mai poate întâmpla niciodatã nimic! Husul nu a fãcut exceptie, desi bãtrânul cinema a fost locul cel mai îndrãgit din oras zeci de ani la rând, pentru cã rãmânea singurul în care se putea râde din toatã inima la filmele cu Louis de Funès, locul unde curgeau lacrimi sincere la celebra peliculã indianã “Lantul Amintirilor“ si se revedeau cei mai îndrãgiti artisti români în creatii cinematografice inegalabile pânã astãzi: “BD la munte si la mare“, “Buletin de Bucuresti“, “Pistruiatul“ si, poate filmul cel mai vizionat, “Liceenii“! “Avem 17 ani si diriginte îmi era domnul Toma. Bun profesor, dar sever. Acesta ne cerea sã învãtãm si sã fereascã Dumnezeu sã ne fi vãzut pe la film, în timpul sãptãmânii. Pe vremea mea, cartea era o treabã serioasã. Îmi amintesc faptul cã atât de tare mi-am dorit sã vãd “Liceenii“ de vreo 5 sau 6 ori, cã searã de searã m-am dus la cinema. Ne ascundeam sã nu ne vadã cumva profesorii, cã o pãteam... Era frumos, a fost perioada romanticã a vietii. Acolo (la cinema) mi-am întâlnit sotul, mi-am întâlnit iubirea. Cum sã uit cinematograful?! Cine l-ar uita?! De 26 de ani aproape nu am mai fost în Husi, dar dacã as veni, as vrea sã vãd ce a mai rãmas din locurile pe care le-am îndrãgit. Frumoasele mele locuri natale“, îsi aminteste Ioana Prisecaru Donici, profesoarã universitarã la UMF Iasi, astãzi pensionarã.

În 1999, un film rula chiar si cu... 4 spectatori!

DECLIN Într-o declaratie de acum 9 ani, se poate vedea cum angajatii de atunci ai cinema-ului încercau sã tragã semnale de alarmã asupra declinului institutiei, însã nimeni dintre oficialii acelor timpuri nu au vrut sã îi ajute. “Am fãcut totul pentru a avea conditii bune pentru spectatori. E adevarat cã sala B aratã jalnic, dar aici s-a ajuns tot din cauza lipsei de educatie. Acum oferim conditii cu mult mai bune decât în lunile trecute. S-a ajuns la o întelegere cu chiriasul din sala A, care organizeazã acolo discotecã si care a fãcut o serie de îmbunãtãtiri în salã si în culise. Astfel, avem posibilitatea sã rulãm filme s în sala A, de luni pânã vineri, inclusiv. O reclamã recenã suna cam asa: «Sala A, Cinematograful Dacia, cãldurã si bar», deci am încercat orice numai sã aducem oamenii la film. Productii bune, noi, spectacole care se tin cu patru oameni în salã. Ultima duminicã (7 februarie, n.r.) trei spectacole: primul - 7 spectatori, al doilea - 9 spectatori si al treilea - 4 spectatori. În 1990, aveam si 500 de spectatori la sala A si B, la fiecare film. În aceste conditii dezastruase, pânã si edilii orasului nu sunt alãturi de noi. S-a stabilit impozitul pe clãdire la o sumã fabuloasã, 34 milioane, si nu s-a acceptat mãcar sã fie redus la 50%! Asta în timp ce un bilet de film costa 6.000 de lei, întreg si 4.000 de lei, cu reducere“, declara pe 10 februarie 1999, fosta coordonatoare a cinematografului “Dacia“, Rodica Râpanu.

Acum se vrea, dar nu se mai poate!

“Situatia cinematografului este incertã la momentul acesta. El apartine unei institutii din Bucuresti, iar autoritãtile locale nu au niciun drept asupra clãdirii. Înãuntru nu aratã chiar atât de rãu, s-a mai întretinut cât de cât, dar din pãcate, de vreo 4 ani, stã asa, pur si simplu... Se asteaptã o Hotãrâre de Guvern, prin care sã se decidã soarta a mai multor cinematografe din tarã, aflate în aceeasi situatie. Atunci se va vedea exact cum vor evolua lucrurile“, a explicat ieri, directorul Casei de Culturã Husi, Sergiu Gãinã.

Sursa: Adevarul de Vaslui